Drumul spre iad e presărat cu intenții bune…

Cunoaște-ți expresia, nu-i așa?! Și eu! Iar azi am pus-o și în practică.
Mă trezisem cu gândul minunat de a mă hrăni toată ziua cu iarbă. Adică o sălățică, o roșioară, un iaurțel, nu pentru că-s splendidă eu așa de la mama natură, ci pentru că voiam să compensez cele zece „frittele di mele”, pe care recunosc că le-am înghițit fără prea mult efort la prietena mea, la cafeaua de la 10.30;  că gătește asta, fraților, de te lingi pe degete nu alta, credeți-mă, că una dintre cele două burți pe care le-am achiziționat în ultimul an cu siguranță e toată meritul ei.
     Așadar, ne pusesem de acord acum câteva zile să ne vedem ca să sărbătorim ziua noastră, adică a doamnelor, că noi suntem, cu cafeluță și niște dulce, că nu scăpăm nicio ocazie și deci nici de data asta nu puteam să ratăm momentul. Nu de alta dar, cine știe, se vorbește că, de luni, e foarte probabil să ni se înroșească din nou teritoriul și existențele și nu voiam să riscăm.
     Întâmplarea face că așa cum mă zgâiam eu la ce a mai postat lumea pe fb în timp ce-mi beam cafeaua – prima, aia cu noaptea-n cap, când se crapă de ziuă – ochiul păcătos îmi cade pe sarmalele Ginei Bradea, altă fantastică în ale bucătăriei și dușman al dietei, pe care de altfel cred că mulți o cunoașteți, și care se gândise ea așa cu noaptea-n cap să dea drumul la minunățiile alea în rețea cu rețetă cu tot. Evident,  greșeală fatală, a mea că m-am uitat, care n-a facut decât să-mi sădească sămânța poftei și să-mi năucească toate intențiile bune cu care mă trezisem.
      Odată terminată „petrecerea”, nici nu plecasem bine spre casă, cu patru frittele în geantă, alea care mai rămăseseră, că eu nu mănânc singură pe unde umblu, bag și-n geantă pentru fii-miu, ce dacă e la dietă, că altfel ce fel de mamă aș mai fi să mă îngraș de una singură, și cu floarea de lavandă în brațe pe care mi-o dăruise gazda, că mă și opresc la piață și-mi procur, ați ghicit, tot ce aveam nevoie pentru sarmale! Și gospodină cum sunt când mă apucă, până seara am pus de cateva, vreo 60 asa, și-o ciorbă de perișoare, că astea la mine vin întotdeauna împreună, cu caloriile lor cu tot! Că apropo, ca să nu mă mai certe ăsta al meu, vreau să zic fecior-miu, că de alălalt nu mai am, că-i fut dieta, m-am dus și m-am documentat pe argument, ca în caz de nevoie să am replică. Așa am aflat că ciorba de perișoare, pe 100 gr., îți aduce un aport de cam 50 de calorii, iar sarmaua de 50 de grame, 100. Alors, eu nu mă prea pricep la treburi de astea, ca am fost slăbănoagă o mie de ani, dar am înțeles că trebuie să jonglăm din cantități. Am mai citit și că musai fără mămăligă și fără smântână și m-am conformat, adică m-am conformat fără mămăligă dar cu iaurt, că în fond e singurul care mi-a mai rămas din intențiile bune de azi-dimineață!
     Acum că mă gândesc, aș putea să dau vina pe moral, că m-am trezit cu el la pământ când am văzut că iarna în dimineața asta a înlocuit din nou primăvara iar  griul lumina, aș putea să vă spun și că să nu faceți ca mine, dar n-am niciun drept si aș mai fi și ipocrită. Așa că o să vă spun doar că fiecare știe mai bine ce trebuie să facă ori ce trebuie să mănânce, că e greșit să judecăm farfuria vecinului, că admir mult pe cei care au voință, că din când în când nu-i o crimă să-ți bagi picioarele în teică dacă sănătatea îți permite, că  mâncatul e una dintre puținele plăceri adevărate ale omului în această viață, că să mănâci nu e o rușine, că corpul tău e doar al tău și atunci cand îți place dar și când nu-ți place, că să ai câteva chile în plus nu-i o culpă imperdonabilă și nici indice de nesimțire, că nu toate avem norocul să devenim milf, și că, în fond, niște carne ici-colo prin locurile esențiale n-a făcut rău la nimeni, dimpotrivă…