40+

40+

      Femeile după 40 de ani sunt minunate! Vă zic eu că-i am și știu.  Am aproape 50, mai precis 47, făcuți nu de mult, luna trecută. De menopauză nu mă preocup, o simt că dă târcoale dar o ignor, nici de durerile de oase din ce în ce mai dese dimineața cand mă dau jos din pat sau de ridurile ce mi-au îmbogațit de-a lungul timpului chipul nu mă preocup, și aici nu mă refer la laba gâștii că aia-i de la râs nu-i de la ani. E drept că pielea e mai puțin elastică, dar mă forțez să-i dau doi litri de apă în fiecare zi ca să nu aibă ce-mi reproșa nici acum, nici mai târziu ; cât despre dracii din cur, din cap și de prin alte părți, aș vrea să pot să dau vina pe menopauza sau pe ani, dar n-ar fi drept și nici adevărat, că stiu ca au venit o dată cu mine într-o iarnă prin ‘73, un fel de moștenire genetică.  Dar apropo de laba gâștii, mi-am amintit una bună : am o prietenă căreia îi place mult să se distreze, acum vreo 15 ani mă întrebă  „Făi, tu faci labă ?” Eu o priveam cu fața unui bou înainte de tăiere lovit cu bâta în moalele capului. Că, na, dacă aș fi făcut, fix  ei i-aș fi spus! Răspunsul era simplu: „Fac laba gâștii!” Acum stiu, că mi -a zis ea. Că știa. Că doar și ea făcea. Mai face și acuma. Că, știți vorba aia, cine se aseamănă, se adună…
     Așadar, ziceam că, pentru unii, menopauza e o transformare biologică, pentru alții, o perioadă de criză existențială, pentru mine, o altă fază a identității feminine. Identitatea feminină, această chestiune complicată, elaborată, serioasă, descrisă nu doar de  lucrurile fizice care o caracterizează: vârsta, nume, adresă, meserie ecc, dar mai degrabă constituită de ceea ce credem că suntem și mai ales de cum ne văd cei din jurul nostru, de imaginea ce și-au făcut-o despre noi. Că, astăzi, cu toată tecnologia la dispoziție, nici nu-i dificil de creat o imagine a cuiva de cele mai multe ori foarte diferită de realitate. Modul în care ne prezentăm lumii, dar mai ales modul in care ne percep ceilalți, azi, nu mai depinde de datele sau de acțiunile noastre concrete ci de felul în care ne construim, zi după zi, pe rețelele sociale – cu fiecare fotografie, biografie, titlu de studii, descrieri, gânduri, întâlniri, esperiențe, simțiri – vitrina identității pe care ne-o dorim. Vreau să zic că limita între real și mai putin real e foarte fină, și că noi suntem cei care ar trebui să o definim, că Photoshopul e mișto, dar în realitate nu-ți răzuie nici chilele, nici anii, nici depresiile, nici laba, nici felul in care te simți. Că să ai patruzeciși de ani e un fapt nu o alegere, o alegere este, în schimb, felul în care îi porti. Nu-i chestiune de modă, nici de oprit clepsidra  cu un strat de cremă antirid ori haine tinerești, pentru că, exact, să pari mai tânăr nu înseamnă că ești mai tânăr ci poate, doar, ridicol. Presiune din partea societății este, dar autenticitatea dă încredere, așa că să fii tu însăți este cred cheia propriului stil. Nu există regole, femeile după 40 de ani se cunosc si se accepta altfel, devin coerente, potente și învață să-și urmeze visurile. Multe dintre ele, până la această vârstă, au fost ocupate să-și crească copiii, să lucreze, să creeze o familie, să se ocupe de cei din jur și abia dupa 40 încep să se concentreze pe ceea ce sunt si vor ele însele.
      Viața e scurtă , nu-i timp de dat cu stângu-n dreptul, ci mai degrabă de dansat, nu importă cu ce fel de pantofi o faci – eleganti, clasici ori moderni, sau cum te privesc ceilalți, important e să fie confortabili și de calitate, să te simți bine în ei!