Pe arătură


     Cu ochii pe jumătate închiși, îmi gust trezirea la viață, picătură cu picătură, cu aceeași satisfacție supremă de toate diminețile. Simt lichidul dulce-amar dădător de viață împrăștiindu-se repede și cu efect imediat, mangaindu-mi fiecare sinapsă, fiecare simț abandonat încă în liniștea profundă a nopții. Iubesc diminețile de când mă știu, iubesc acest moment în care ziua se întâlnește cu noaptea șiimpreuna dau naștere la un nou început! De fapt, eu iubesc începuturile. Toate începuturile: Diminețile, și primăvara, și zilele de luni, și întâiul fiecărui an. Iubesc felul în care acestea mă fac să mă simt.
    Dincolo de fereastra încețoșată de aburii din cana fierbinte, o rază incertă rupe în două, între ieri și azi, cerul. O umbră de ceață întunecă timid orizontul. Zgomotele tipice de trezire la viață a unei noi zile își fac apariția aproape pe nesimțite:  frâna bruscă la semaforul din colț a unei mașini grăbite să-și conducă șoferul spre locul de muncă, scârțâitul  obloanelor grele neunse ale barului de sub casă, primele autobuze în stație, murmur de voci încă adormite, alarma telefonului vecinului de dincolo de peretele din dreapta și scâncetul mezinului trezit de sunetul strident al acesteia, apa trasă la baie a celui de deasupra… Ding-dongul orologiului vechi din perete scandând ora șapte a răsăritului de azi în trecerea timpului.
    Un chef de ducă nebun îmi însoțea începutul de zi de martie. Mi-ar fi plăcut să mă urc în mașină și să alerg fără țintă, fără direcție, și fără griji cotidiane, personale ori universale, să mă opresc pe undeva în vreun câmp pierdut de lume și blocat în timp, unde să-mi dăruiesc cateva ore de pace construite pe distanța geografică pusă voluntar între mine și oraș.
     Și cum uneori, spre norocul nostru, de la gând la punerea lui în practică nu e decât un pas, îmi amintesc de o persoană dragă pe care voiam să o vizităm de ceva timp, pe coclauri, la vreo 30 de kilometri departe de nebunia urbană. Acum că mă gândesc, îmi dau seama că nici nu se putea să fi ales un moment mai fericit, date circumstanțele și noua hotărâre normativă care, așa cum era de așteptat, ne anunța, din nou, o alta perioadă portocalie.
    Așadar, îmi trezesc colegul de apartament, alias fecior-miu, că voiam să-mi împart ca întotdeauna bucuria cu el, fac un tur rapid de  vecinătăți, cumpăr în viteză o „primăvară” superbă în glastră pentru gazdă și vreo 10 prăjituri ca să ne îndulcim împreună sufletele chinuite de atâtea ultime suferințe psihologice, economice ori sociale, provocate de incertețele prezentului și ale viitorului. Prind din zbor o a doua cafea în timp ce vânzătoarea îmi împacheta pretios prăjiturile și fac stânga-mprejur spre mașină unde mă aștepta fecior-miu, gata de plecare.
   Înarmați cu dor de ducă și voie bună și cu vântul în plete, că amândoi le avem, ajungem obiectivul propus într-o clipă. Narcisistă și fericită, așa cum îmi place mie să fiu, mă felicit cu voce tare și mă pup pe amândoi obrajii în semn de recunoștință pentru inițiativă în momentul în care observ bucuria din ochii gazdei la vederea „cadoului” pe care i-l purtasem – vărul său – același alias fiul meu, că, date circumstanțele, nu se mai văzuseră de ceva timp. Prea mult timp. Glumele ironice, făcute cu umor, aparent răutăcioase, dar în realitate cu multă dragoste, dintre cei doi, pe care și le servesc reciproc ca de fiecare dată când se văd, că știți și voi că „sângele apă nu se face” – expresie românească de cele mai multe ori adevărată – îmi dau un sentiment de bine. Vântul cald de început de martie, drumul de țară și arăturile pe care le strabat cu plăcere incomensurabilă, parfumul de pământ reavăn și mirosul de fum de frunze arse nostalgie a copilăriei mă umplu de o bucurie de nedescris. De libertate și de pace! De împăcare! Cu mine însămi, cu toți ceilalți, cu universul întreg. Cu starea de fapt a lucrurilor… Pentru că sunt ăstea adevăratele momente importante ale vieții, cele simple, care fac să îți dea sufletul pe afară de fericire….

4 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Ioan M. spune:

    A republicat asta pe Cronopedia.

    Apreciază

  2. Poteci de dor spune:

    Hai că m-am înveselit şi eu şi parcă am fost cu voi, aşa chef de viaţă am acum.

    Apreciază

    1. Ideota69 spune:

      Asta era obiectivul, Potecuțo, să te înveselesc și să te port cu mine prin locuri minunate!

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.