Albastru anonim

Ieri am primit o floare. Un trandafir albastru. Florăreasa a intrat în birou, a zis că o caută pe doamna X. Adică pe mine. Mi-a dat floarea frumos ambalată și s-a grăbit să plece. După primul moment de uimire, am observat că anonimul era chiar anonim, nu pusese niciul bilet, niciun indiciu. Nimic. Aproape inconștient, acest lucru mi-a stârnit curiozitatea. Din câțiva pași am ajuns din urmă purtătoarea buchetului pe care am luat-o la chestionat în speranța că voi afla cui sa mulțumesc pentru gest. N-am scos prea mult de la ea, doar că e bărbat, dar nu atât de tânăr casa fie fii-miu. Curiozitatea m-a mai bântuit vreo 20 de minute, încercând să aflu stânga dreapta câte ceva. Cum nimeni nu știa nimic, mi-am zis că dacă l-am primit, înseamnă că-l merit, iar acest lucru mi-a umplut sufletul de plăcere. Pentru asta dar și pentru faptul că mie îmi plac gesturile anonime pentru că ele nu cer nimic în schimb, niciun fel de recunoștință directă ori alte lucruri. In plus, spun mult despre ambele personaje, chiar dacă unul rămâne, exact așa cum vrea să fie, anonim.
Deci, mulțumesc ANONIMULE!