“Șosete pentru după-amiază”


Azi am primit două daruri: cartea prietenei mele Suzan Mehmet, „Șosete pentru după-amiază” și confirmarea ca asociat la cooperativa unde lucrez. Deci, nici azi n-am facut curat în casă, chiar dacă e luni și e ziua mea liberă, și chiar voiam, jur, exact cum am vrut în ultimele trei săptămâni și am tot amânat, dar de data aceasta vă spun cu mâna pe inimă că acestea sunt două evenimente scuse perfecte ca să nu faci nimic altceva decât să te bucuri și să citești.
    Așadeci, azi am primit-o, azi am citit-o! Beh, în fapt am devorat-o. De aia, acum, că am terminat-o, mă pun să o mai citesc o dată. Ca să-mi ajungă!
    N-o să dau din casă, adică din carte! N-o s-o ridic în slăvi, nici nu o să o dau cu curu’ de pământ, pentru că  e de-a mea și aș fi de parte.  O să zic doar că am citit-o, dar nu oricum, ci așa, atent, într-un fel prețios pe care nu știu să-l explic si nici nu vreau. Acela cu care te minți că îndepărtezi sfârșitul, acela pe care pun pariu că îl știți toți.
     Pentru mine nu e doar o carte, ci mai degrabă o călătorie prin viața autoarei și un pic, într-un anume fel, prin trecutul propriu.  E impresionant și ciudat în același timp să citești o carte scrisă de o persoană pe care o cunoști, vreau să zic în felul acela în care cunoști un om pe care l-ai văzut ani de zile în fiecare zi, chiar de mai multe ori pe zi. La fel cum  ciudat e să îi recunoști personajele. Să le auzi vocile cunoscute când citești dialogurile, să le vezi gesturile, să reconstruiești scene, locuri, să simți particularitățile printre rânduri…să râzi, să plângi, s-o simți vie!
    Dar cum după Suzan, „mai mult nu înseamnă niciodată mai bine”, mă adaptez și nu vă zic mai mult pentru că vă las să descoperiți singuri dacă în acest context mai mult și mai bine au găsit un punct comun, cum altfel decat citind cartea pe care o găsiți acesând linkul https://edituratracusarte.ro/produs/sosete-pentru-dupa-amiaza-suzan-mehmet/.
     Pentru cei care nu au putut ajunge, dar vor să vadă cum a fost la lansarea volumului ,,Sosete pentru după-amiază,” găsiți acum evenimentul integral pe youtube. Accesati linkul https://youtu.be/x8UF8bqQpZg .

Mulțumesc Suzi!

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.