Nunta

       Azi, la distanță de câteva zile, cu creierii limpeziți de oboseală și alte cele, pot să spun că aceasta a fost o zi mai frumoasă decât pozele care o ilustrează. Și nu pentru că pozele n-ar fi superbe, ci pentru că există emoții pe care nimic și nimeni nu va reuși vreodată să le imortalizeze! Oameni minunați – mamă, fiu, frați, surori, nepoți, veri, cumnate și cumnați,  neamuri venite de departe, prieteni, oameni care și-au abandonat viețile proprii pentru o zi în favoarea a două persoane dragi care au decis să le unească pe ale lor în una sigură. Locație superbă, mâncare și băutură bună, tort spectacular, șampanie, muzică, dans, surprize de departe, de la oameni care n-au putut să ajungă dar care au ținut să fie prezenți într-un alt mod, emoții, mai ales emoții, multe emoții, au caracterizat acest moment unic. S-a mâncat, s-a băut, s-a dansat, s-a râs, s-a plâns și s-a îmbrățișat și-apoi s-a mâncat , și s-a băut, și s-a dansat, și s-a râs, și s-a plâns din nou. S-a râs de bucuria momentului,  de fericire că eram împreună. Și s-a plâns de tristețe că lucrurile frumoase durează întoteauna prea puțin!

Duminică alternativă

   Parcul nu e departe, la doar câțiva kilometri. Îl cunosc de când locuiam în vecinătăți. E mare, într-un fel sălbatic. Dar plin de oameni. Las mașina la umbră, îmi încarc bateriile cu o cafea la barul de la intrare și mă pun în mișcare.  Merg mult, extaziată, făcând mereu la stânga ca să găsesc drumul mai ușor la întoarcere. Susurul apei mă trimite în alte vremuri. În alte timpuri. Mirosul puteric de baltă și cel de carne, pește și alte cele la grătar îmi amplifică senzațiile. Miracolul minții mă transportă la mii de kilometri și zeci de ani distanță în Delta Dunării  iar „Adu’ berea, băi!” completează trăirile unei alte vieți adunate într-o singură clipă. La dreapta străzii inverzite, ochesc un locșor plin de soare și ferit de lume. Alegătorii cu fizic frumos pe drumul din stânga și malul apei în dreapta îmi țin companie într-o desăvârșită armonie.

La mulți ani, copilul meu! La mulți ani, copii din toată lumea!

    Mă ridic pe vârfurile picioarelor ca să pot să te sărut pe obraz. Gestul, deși spontan, îl simt ciudat. Poate pentru că ciudat e să-i rămâi mică propriului copil.

Să trăiești, Mărie!

Maria e o persoană, o zi, o dată, un nume, o stare. O sarbătoare. Aici și acolo, atunci și acum. Maria e întrebare dar și răspuns. Maria e bucurie, și tristețe, și dor, și blândețe, și bine, și rău. Maria e dragoste dar si ură. Maria e una. Sau toate.
Să trăiți să înfloriți, Marii de pretudindeni!