Nunta

“La nunta asta îi numa’ muzică de nuntă
Toți vorghesc nimeni n-ascultă
Atâta am muncit di dimineață
Am să joc măcar o dată-n viață!”

   M-am născut și-am crescut într-una dintre acele familii de la țară, cu “frică de Dumnezeu” –  expresie pe care, zis în paranteză, n-am înțeles-o niciodată – și mult bun-simț, în care respectul avea un significat diferit de ceea ce cred eu acum că înseamnă, iar despre emoții, sentimente, trăiri nu se vorbea, motiv pentru care de cele mai multe ori neînțelegerile se multiplicau, ranchiunile se cultivau iar chestiunile de “principiu” deveneau structura ce susținea resentimente grele care duceau la îndepărtări fizice și psihice dureroase,  în care oamenii din aceeași familie nu-și vorbeau ani ori decenii, ca și când greșelile apăsau atât de rău de o parte și de alta că nu puteau fi iertate nici măcar în fața miracolului nașterii ori a morții.
   Am crescut într-o familie în care armonia și dragostea erau resurse limitate de sentimente negative ca invidia, gelozia, rivalitatea,  o familie de multe ori amară în care nimeni nu încerca să înțeleagă dar toți se înghesuiau să judece. O familie în care să tratezi lucrurile cu ușurință era considerată o prostie în timp ce tristețea era pusă la loc de cinste. O familie în care se râdea puțin, se certa mult și nu se ierta nimic.
    O fi că exact de aceea, când i-am văzut pe toți adunați, mulți veniți de departe, toți diferiți, dar frumoși, fiecare în felul lui, aparținând aceleiași familii, aceea pe care mai sus cu tristețe și greutate o descriu, am înțeles că lucrurile se schimbă. Dar mai ales că oamenii se schimbă! Și că există momente în viețile noatre în care și cele mai dure familii sunt capabile să primească și să accepte viața și oamenii care o compun exact așa cum sunt, cu contradiții și imperfecțiuni, cu complicații. O viață diferită. Un pic șchioapă, un pic surdă, dar umană.
     O naștere, o moarte, un necaz, o fericire, un botez, o nuntă. Sunt acestea momentele în care omul poate într-adevăr să demonstreze mutabilitatea omenirii. Aceea bună, pozitivă, în care se uită pentru o clipă de sine însuși și se lasă duși de unda necesităților și fericirii celuilalt. Iar aceasta pentru care noi ne-am adunat aici era fix o nuntă. Aceea a doi oameni care au decis să-și unească destinele pe un drum comun. Drumul căsătoriei.
     Nuntașii, adică noi, că a fost și subsemnata prezentă până la un punct, destul de mulți pentru o nuntă „mică”, așa cum pornise să fie gândită de miresică, și organizată cu viteza luminii, „înghesuiți” în câteva mașini și un furgon, porneau cu voie bună și deciși să se distreze cu orice preț, dimineață devreme, spre Biserica Ortodoxă din Settimo Torinese, unde avea să se celebreze cununia religioasă a Rodicăi și a lui Romică, nepoții mei, alias R&R, așa cum îmi place să-i numesc. Mireasa strălucitoare, la propriu și la figurat, modernă, exact cum o știm, conducea mașina ce deschidea coloana nupțială, în timp ce mirele o susținea vesel în această  minunată dar sinuoasă stradă conjugală de comun aleasă. Nași frumoși și buni îi însoțeau stânga-drepta în importanta lor decizie.
   Ceremonia religioasă simplă și atât de frumoasă, îmbrățișările, pupăturile, orezul aruncat în capetele  mirilor și ale nuntașilor, glumele, râsetele, fotografiile, șampania, atmosfera în toată splendoarea ei, era exact ceea ce trebuia să fie. Nu lipsea nimic. Și nimic era în plus.
    Alaiul, ghidat de aceeași 500 gătită de nuntă, și de stomacurile care începuseră să dea semne de nerăbdare, s-a îndreptat ușurel dar sigur spre splendidul Restaurant « Carletto » din Pecetto, un sat așezat pe una dintre spectacularele coline torineze, unde mese gătite elegant pentru nuntă, ospătari  și muzicanți nerăbdători, ne așteptau să ne hrănească, să ne adape și să ne distreze, așa cum stă bine la o nuntă care se respectă.
       Azi, la distanță de câteva zile, cu creierii limpeziți de oboseală și alte cele, pot să spun că aceasta a fost o zi mai frumoasă decât pozele care o ilustrează. Și nu pentru că pozele n-ar fi superbe, ci pentru că există emoții pe care nimic și nimeni nu va reuși vreodată să le imortalizeze! Oameni minunați – mamă, fiu, frați, surori, nepoți, veri, cumnate și cumnați,  neamuri venite de departe, prieteni, oameni care și-au abandonat viețile proprii pentru o zi în favoarea a două persoane dragi care au decis să le unească pe ale lor în una sigură. Locație superbă, mâncare și băutură bună, tort spectacular, șampanie, muzică, dans, surprize de departe, de la oameni care n-au putut să ajungă dar care au ținut să fie prezenți într-un alt mod, emoții, mai ales emoții, multe emoții, au caracterizat acest moment unic. S-a mâncat, s-a băut, s-a dansat, s-a râs, s-a plâns și s-a îmbrățișat și-apoi s-a mâncat , și s-a băut, și s-a dansat, și s-a râs, și s-a plâns din nou. S-a râs de bucuria momentului,  de fericire că eram împreună. Și s-a plâns de tristețe că lucrurile frumoase durează întoteauna prea puțin!
    Nu-mi rămâne decât să urez mirilor „Casă de piatră!” ori din ce alt material doresc ei, sănătate și fericire, lor, și, de ce nu, nouă, nuntașilor, tuturor celor care cu prezența, cu gândul ori cu sufletul au participat la acest eveniment unic!

@ https://www.facebook.com/rodica.anuti
@ https://www.facebook.com/romica.lica.3
@ Chiesa Ortodossa Rumena Settimo Torinese
@ Delia Elena Chirila fotografo
@Ristorante Carletto
@ Helene Elegance Boutique – Helene Spose Torino
@ Surprize La Domiciliu Torino

https://www.youtube.com/watch?v=TH0oCDziVQQ

Menù-urile le-am făcut eu, am pus poza ca să mă laud si sa vedeti si voi ce frumuseți ies din mâna mea!

Publicitate