Africa – un vis împlinit

Noi două formăm primul grup de misionari din acest an. Eu nu am multe date despre ce o să facem ori despre cum o să fie, a fost alegerea mea sa nu ma informez, pentru că nu am vrut să mă pregătesc psihologic, voiam să simt orice moment, să-l trăiesc exact cum vine, contrar naturii mele precaute. Misiunea în Senegal se desfășoară pe trei planuri: cel educativo-sanitar în Universitatea de assistenți medicali, universitate constituită și administrată de parohul bisericii catolice din Parcelles , Père Pasquale, și Annamaria, directoarea universității – și spitalul public Parcelles, Dakar; misiunea sanitară – cea mai veche și cred cea mai de suflet – în Casamance, a Bona, și misiunea socială, la Nianing, unde, din păcate, n-am reușit să ajungem, un alt motiv să mă întorc.
Primele impresii le-am avut dimineață, când ne-am trezit, în această aripă a clădirii ce aparține bisericii și care mai târziu am observat că vine folosită pentru voluntari, studenți, noi ecc, fiecare în camera ei, simplă, moderatemente curată, a parte patul care, peste tot pe unde am stat pe tot parcursul misiunii, ne-a fost pregătit într-o curățenie ieșită din comun, ce contrasta puternic cu restul. Baia proprie în fiecare cameră dă o notă de privacy unică, privacy ce, mi-am dat seama cu timpul, că în Africa nu-i chiar o chestie normală, motiv pentru care a și fost unul dintre cele două lucruri care mi-au lipsit cel mai mult în această aventura: privacy și cafea. Espresso. Am băut trei în aproape o lună, dintre care doar una bună. Iar dacă aici, în lumea noastră europeană pare un moft, acolo, unde îți lipsesc aproape toate lucrurile cu care ești obișnuit, „mofturile” iau o valoare ce nici nu-ți imaginezi.