Roma

Mă trezisem foarte de dimineață, când orașul era încă adormit, pe la 7,00 beam a doua cafea la Fontana di Trevi, unde aruncasem bănuțul dorinței de a mă reîntoarce la Roma, cum zice legenda, și unde o pereche în jur de 50 de ani își jura iubire eternă cu o cerere în căsătorie, iar noi, celelalte zeci de persoane prezente, aplaudam bucuroși iubirea lor. O iau la picior spre Pantheon că auzisem că la prima oră a dimineții cozile nu sunt atât de lungi. Auzisem rău. Edificiul cilindric, precedut de coloane impozante, vechi de 2000 de ani, cred că e cel mai bine conservat în timp din tot ce am văzut până acum, dedicat tuturor divinităților trecute, prezente și viitoare, vine asaltat practic de o mulțime pestriță dar foarte educată cu mult înainte de ora deschiderii. Și da, în centrul cupolei se deschide un oculo de aproape 9 metri prin care intră lumina naturală dar și apa atunci când plouă, apă care dispare imediat în cele 22 de scurgeri gândite propriu pentru acest tip de situații. Cred că am rămas vrei 50 de minute, contemplând frumusețea locului și a minților care l-au creat.
După 15 minute și vreun kilometru de mers pe jos, ajung în piazza del Campidoglio, una dintre piețele cele mai importante ale Romei. Aici găsesc Museii Capitolini, considerat primul museu public din lume. E imens și asta recunosc, nu știu de ce, mă enervează. E ca și când mintea mea zice că atâta istorie n-ar trebui să existe doar într-un singur loc. Am stat aici câteva ore, kilometri de istorie și cultură, Lupa Capitolina, mi-a dat frisoane, cred că de vină sunt legendele copilăriei cu Remus și Romulus, iar instinctul de-a o atinge nu-mi dădea pace, Colosso |di Costantino, în schimb, m-a făcut să mă simt mică în toate sensurile cuvântului.