Ultima

să fiți veseli, sănătoși și la pungă groși, să aveți dureri de cap de beție și nu de griji, că din două rele, îl prefer pe ăla mai distractiv și să ne recitim cu bine! La mulți ani!

Uomini fummo, e or siam fatti sterpi

Chiar așa, cum am ajuns aici? Când, știm. În ultimii 35 de ani în care ne-am crezut deștepții pământului. Aceiași ani în care istoria zice că n-am învățat nimic. Păi de ce, dacă noi știm tot. Pentru că ne e frică să ne acceptăm limitele, de aia. Să rămânem tăcuți un moment, sperând să ne dăm seama de ce lipsuri enorme avem, de ce turmă de aroganți logoroici idioți suntem, mânată fără dificultate în direcția exactă de biciul fin al manipulării. Care direcție? Aceea a sacrificiului, dragilor, id est: noi toți, cei care nici sub instrumentul torturii și anihilării, nu acceptăm adevărul. Că doare. Păcat că prostia nu. Poate pentru că e mai ușor să fim victime, golite de orice sens de supraviețuire, care-și acceptă soarta cu fața senină, mai mult, cu recunoștință. Aprobând propriul sacrificiu. Momentul ideal aș zice ca Phersu să-și înfigă cuțitul obsidian în inima acestui popor. Fiți fără grijă, că are cine să scape de cadavre. Cam asta e.

L’attimo di quiete

Stava lì, ferma, con la tazza fumante tra le mani e l’odore di caffè nelle narici, inchiodata in mezzo ai propri pensieri, complessi, diversi, per qualcuno bizzarri quanto normali per qualcun’altro, da un lato, tra molte idee fantastiche che non portava mai al termine o non metteva in pratica, da l’altro a vedere quei casi disperati di cervelli dementi senza nessuna possibilità di ritorno, che avevano in qualche modo provato ma non ce l’avevano fatta, così come di solito capita nella vita reale.