Reacții

Despre reacții ce-as putea să vă zic?! Am condus prost  și am parcat bine, cam ca de obicei, m-am pierdut de 2 ori pe strazi, tot ca de obicei, am mâncat la restaurant pentru că așa am vrut, am băut apă multă pentru ca era foarte cald și-am luat o tachipirină preventiv, n-am băut alcool chiar dacă gâtul îmi cânta după un pahar de vin alb, m-am uitat după bărbați frumoși, am râs, am glumit și uneori m-am enervat. Cum vă ziceam la începutul istoriei, totul a decurs absolut normal, până și durerea din umăr de peste noapte o rețin normală. Chiar și ploaia cu trăsnete. În fond, suntem la mijloc de iunie. Recunosc ca mi-ar fi plăcut ca acest vaccin, atât de temut și atât de controversat, să-mi fi adus un plus de inteligență, de spiritualitate, de deschidere mentală, eventual doi ochi verzi și-un cur bombat, chiar și ceva nesimțire, dar la o analiză rapidă, vă zic că nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Unicul care făcea ceva efect în sensul ăsta era plasturele pus pe locul unde mi-a făcut vaccinul, dar l-am pierdut și pe ăla când am făcut duș în dimineața succesivă.

E un miracol să dai viață!

E un miracol să fii mamă!
      E un miracol să te simți în acest mod. E un miracol să ai răspunsuri  la întrebări și când n-ai să ți le inventezi, să fii capabilă să explici ce-i bine și ce-i rău, ce-i corect și ce nu. Să protejezi, să ajuți, să strângi în brațe, să te sacrifici fără să  arăți, să răspunzi la întrebări fără să minți, să asculți fără să judeci, să ai încredere în timp ce inima iți tremură de frică, să accepți lucruri și situații de care nu credeai vreodată să fii capabil, să ai răbdare, să educi, să urmărești fără să deranjezi, să exiști fără să fii în plus, să găsești tonul și vorbele corecte, să conduci fără să forțezi, să nu rănești, să nu oprimi , să nu dezamagești, să nu mortifici. Să n-ai păreri de rău, să n-ai resentimente, să nu plângi, să strângi din dinți și să mergi înainte, rămânând în orice moment, în orice situație punctul fix, echilibrul, adultul, dur, fără frică și în același timp blând. Părintele. Mama.

Inteligența unui popor se poate stinge?

Mintea e o minune, se modifică și într-o direcție și în cealaltă, acceptând inacceptabilul. Gândurile, ideile, conceptele cu care te-ai născut, care s-au format și te-au format în timp, mor unul după altul nemaiputându-se materializa în cuvinte, nuanțe, ori conotații ce, în mod natural oferă mii de posibilități, mutilându-ți identitatea și distrugând propria realitate culturală. Mai mult decât atât, pierderea sensului limbii atrage după sine pierderea logicii, principiul bazilar al interpretării realității se evaporă în nimic, iar fără discernământ orice individ ori eveniment nu se mai distinge de un altul, pentru că în absența unui principiu care să stabilească adevărul și falsitatea, orice ipoteză are aceeași greutate, ceea ce, să recunoaștem, conduce la pierderea identității unui popor și implicit la pierderea inteligenței acestuia. Un popor fără inteligență, un popor format din indivizi ca prietenul meu de mai sus care nu respecta limba țării în care trăiește, dar nici pe cea a țării din care provine, dar care își permite să judece realități pe care mă tem că nici nu prea le înțelege, e un popor ușor de manipulat, atât de o Putere internă care vrea să-și impună propiile reguli, chiar dacă false, uneori letale, cât și de puteri externe care nu fac decât să-și urmărească propriile interese.

Început de sfârșit?! Voi ce ziceți?

     În concluzie, pentru că tot suntem la acest capitol, aș vrea să vă amintesc doar că acesta este un precis moment istoric, individuat în timp printre alte multe evenimente succedate în lungul meschinei istorii umane,  și la fel ca în toate celelate si in acest caz am senzația că, în sfârșit, omenirea se îndreaptă spre finalul acestui lung, dificil, dureros „moment”, e drept că sleiți de puteri și speranță și aproape impotenți, dar în același timp hotărâți să evităm masacrul și să luptăm până la sfârșit, pentru că natura umană e fantastică și pentru că destinul fiecăruia dintre noi e combinat cu destinele celorlalte miliarde de oameni, iar pașii din lungul vieții unuia sunt combinați cu miliardele de pași ai celorlalți, ceea ce îmi aminteste că nu suntem singuri si ca împreună suntem o forță, așa cum, și de data asta, realitatea o demonstrează. Deci, curaj, oameni dragi, suntem pe drumul cel bun!

Hristos a Înviat!

Tradiții minunate pe care, macar unele dintre ele, le-am păstrat și purtat cu noi: Vopsim ouă împreună și gătim bunătăți, ne spălăm pe față cu ou roș și purtăm ceva nou în fiecare an, pentru că nu contează unde trăiești, contează cum trăiești, așa cum zicea Ghandi, „cultura unei națiuni rezidă în căminele și în sufletele oamenilor săi”. Așa cum și noi, cultura și tradiția o purtăm fiecare pe unde ne-am oprit, și atât cât condițiile locurilor si vremurilor pe care le trăim ne permit.  

Apropo de cooperare globală

E trist să ne dăm seama că expresia „peștele de la cap se împute” e atât de adevărată! E trist să ne dăm seama că guvernele lumii, acelea care ar trebui să ne protejeze și să găsească soluții pentru umanitate, nu realizează un fapt atât de simplu: Că atâta vreme cât fiecare va juca de unul singur, virusul va continua să se extindă. Iar atâta timp cât virusul se extinde, niciunul dintre noi nu va fi în siguranță! Va omorî milioane de persoane și-n 2021. Și cine știe în viitor… Pentru că, oameni buni, dacă în 2050, un alt virus și mai grav va lovi umanitatea din nou, acest lucru nu-l vom putea numi nici calamitate naturală, nici pedeapsă divină. Va fi un faliment uman. Mai precis, un faliment politic!

Bisexual vs biromantic

În România anilor de dinainte de ^89, în care eu eram adolescentă, deci cu un milion de întrebări în cap în general și din care cel puțin vreo 800 de mii erau despre relații și sex, expresii de tipul #homosexualitate, #bisexualitate, metrosexualitate și alte etichete erau rostite cu rușine și voce basă – un fel de „piei satană că se ia” – și aveau un sens ambiguu, de cele mai multe ori greșit, pentru că adulții din familie nu vorbeau despre astfel de lucruri cu cei mai tineri – acum că mă gândesc, cred că nu vorbeau nici între ei – la fel cum nici cu ei, la vremea adolescenței lor, nu vorbise nimeni.

Ajun de Paște catolic

    Așadar, în această atmosferă, nici foarte calmă,  nici foarte fericită, azi, cu atât mai mult, aș vrea să urez tuturor dar mai ales celor care sarbătoresc Paștele cattolic, răbdare, speranță și multă pace în suflete!
     Auguri di una buona Pasqua, amici miei!

Străina

De ce majoritatea persoanelor emigrante sunt femei? De ce aleg Italia? Câți bărbați și copii își urmează soțiile și mamele afară? Ce simte o mamă nevoită să-și părăsească căminul? Fiii își învinovățesc mamele pentru că sunt nevoiți să crească fără ele? Cum sunt tratate femeile din est? La ce se așteaptă ele odată ajunse aici? Studiile și experiența le vin recunoscute? Dar meritele? Câtă suferință, durere și lacrimi există? Ce șanse să se reinventeze are o femeie străină de vârstă medie într-o țară străină? A meritat sacrificiul?

Stop violența!

Despre Laurette a scris toată lumea. Unii cu solidaritate, alții cu milă ori cu supărare, mulți cu furie, dar și mai mulți cu răutate. Foarte mulți o numesc curvă ori parașută de parcă acest lucru e o scuză pentru violența fizică, psihică ori de alt tip, alții își dau cu părarea ca și cand ar fi fost în aceeași cameră când s-au întâmplat lucrurile și mai toți o judecă de parcă ar avea dreptul. Constat cu tristețe profundă, ba chiar cu teamă și ceva silă ceea ce am devenit, ceea ce suntem, cu teamă, mai ales pentru că nu cred că e un fenomen trecător, cred că așa-i natura noastră, ipocrită, și cu silă pentru că dintre cei care-o judecă, cei mai răi, mai vehemenți și mai însetați de sânge sunt femei. Suratele Lorettei, acelea care, cine știe, într-o zi s-ar putea afla exact în aceeași situație. Bravo, doamnelor!