Ipostaze

Mă cățăram pe un gând
Pierdut în nuanțe de gri
Într-o minte ascunsă
În propriile labirinturi.
Daca era al meu, ori al altcuiva
Nu știam. Și nici de unde pornea
Ori unde voia să ajungă.
Nu-i vedeam limitele,
Unde într-adevăr purta.
Pentru că nu mă mai interesa…

Devenisem eu însămi gând
Pierdut într-un alt gând,
Înaintarea îmi era anevoioasă
Pentru că luciditatea îngreuna calea
Colțurile-i tăioase
Intrau dureros în carne
Dar, în contrast cu așteptările,
Produceau o ciudată mântuire…

În această vale de lacrimi,
Viața, gândul nu mai există.
Nici sufletul nu mai suferă.
Totul se rezuma la tăcere.
Una transparentă.

Publicitate