Pace și serenitate!

    I-am zis lu’ fii-miu la mulți ani de săptămâna trecută, că mă știu emotivă și cu probleme de exteriorizat sentimente profunde exact atunci când ți-e lumea mai dragă. Și nu voiam să risc. Că mie lumea îmi e mai dragă în fiecare an pe 8 iunie. La ora 8. Și-o leacă. De exact acum un sfert de veac, când s-a gândit ăsta mic, care între timp nu mai e mic, să iasă în lumea mare că se plictisise înăuntru’ mă-sii, ca să nu zic altfel. Decizie  ireversibilă pe care o regretă și azi.  Avea 7 luni, 46 de cm, 2 kile 300, ochii mari și negri și-o claie de păr de nici nu vă imaginați. Și era așa de frumos! Era zi de sărbătoare. Era Duminică. Așa cum îi doresc să fie toată viața lui. Duminică.
       Din culisele evenimentelor tuturor acestor ani, trebuie să vă spun că eu încep să sclerez cu vreo trei zile chiar o săptămână înainte, ca să ajung la apogeul nebuniei fix pe 8. La ora 8. Azi am stat împreună jumătate de zi. I-am făcut de șofer. Că mamele sunt mame exact pentru astfel de momente când copiii lor cresc. Să fie. Atunci când trebuie să fie. Am luat lucruri dintr-o parte și le-am dus în altă parte. Și-am mai luat altele dintr-o altă parte și le-am dus tot în altă parte. Și între timp am râs, am glumit, am bârfit și între un drum și altul am băut o bere. Și-am discutat despre petrecerea de mâine.
– Câți invitați ai? – Păi în grupul whatsapp al petrecerii am salvat 70.
– Cââââțți?  Da’ ce te-nsori, mămicuță? Și cine-s oamenii ăștia?
-Prieteni!  Dar nu cred că vin toți!
      Voi nu-l cunoașteți. Unii un pic. Alții deloc. Uneori nici eu. De fiecare dată reușește să mă uimească încă o dată. Când îl privesc dintr-o parte e al meu. Când îl privesc din cealaltă parte, nu știu cine e, de unde vine, nici unde se îndreaptă. E o enigmă. Știu doar că așa trebuie să fie. Surâde când ne vedem. Surâde când ne despărțim. Sebi e o forță, care jur că nu știu de unde a ieșit. Adică știu, dar vreau să zic. Sau mai bine nu zic.
*
    A trecul un sfert de veac, copilul meu. Ai crescut. Ești un adult. Liber să fii. Dar și mai liber să devii. Iar eu fericită să te însoțesc în drumul tău. Ești bun, simpatic, amuzant, un pic lunatic. Și te iubesc. Dar tu asta o știi. Mi-o citești în ochi, în gesturi, când te strâng în brațe. O simți în surâsul meu. Eu nu știu dacă să fii special și briliant îți va servi la ceva, dar știu că tu așa ești. Nici dacă tandrețea, generozitatea, gentilețea, sunt calități care te vor ajuta vreodată, dar știu că tu le ai pe toate.
     Îți urez „pace și serenitate”, exact ceea ce tu îmi răspunzi în fiecare an, când eu te întreb ce vrei de ziua ta. Să te iubești și să iubești. Să fii tu însuți. Să ai noroc. Să ai tot. Și nimic. Tot ceea ce te face fericit. Și nimic din ceea ce ar putea să te facă să suferi! Te iubesc!

Publicitate