Reacții

Despre reacții ce-as putea să vă zic?! Am condus prost  și am parcat bine, cam ca de obicei, m-am pierdut de 2 ori pe strazi, tot ca de obicei, am mâncat la restaurant pentru că așa am vrut, am băut apă multă pentru ca era foarte cald și-am luat o tachipirină preventiv, n-am băut alcool chiar dacă gâtul îmi cânta după un pahar de vin alb, m-am uitat după bărbați frumoși, am râs, am glumit și uneori m-am enervat. Cum vă ziceam la începutul istoriei, totul a decurs absolut normal, până și durerea din umăr de peste noapte o rețin normală. Chiar și ploaia cu trăsnete. În fond, suntem la mijloc de iunie. Recunosc ca mi-ar fi plăcut ca acest vaccin, atât de temut și atât de controversat, să-mi fi adus un plus de inteligență, de spiritualitate, de deschidere mentală, eventual doi ochi verzi și-un cur bombat, chiar și ceva nesimțire, dar la o analiză rapidă, vă zic că nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Unicul care făcea ceva efect în sensul ăsta era plasturele pus pe locul unde mi-a făcut vaccinul, dar l-am pierdut și pe ăla când am făcut duș în dimineața succesivă.