Bisexual vs biromantic

În România anilor de dinainte de ^89, în care eu eram adolescentă, deci cu un milion de întrebări în cap în general și din care cel puțin vreo 800 de mii erau despre relații și sex, expresii de tipul #homosexualitate, #bisexualitate, metrosexualitate și alte etichete erau rostite cu rușine și voce basă – un fel de „piei satană că se ia” – și aveau un sens ambiguu, de cele mai multe ori greșit, pentru că adulții din familie nu vorbeau despre astfel de lucruri cu cei mai tineri – acum că mă gândesc, cred că nu vorbeau nici între ei – la fel cum nici cu ei, la vremea adolescenței lor, nu vorbise nimeni.