Străina

on

   Să ai in jur de 50 ani, să fii femeie și străină, aceasta e o triplă discriminare. Știu că sună dur, dar toate adevărurile grele sună așa. Iar aici adevărul e că acesta este triunghiul celor trei condiții care pun o personă în dezavantaj dacă a avut ghinionul să se nască femeie, indecența de a atinge vârsta medie și curajul, pentru unii, ori inconștiența, pentru alții, de a emigra. E o haină dificil de purtat, uneori sufocantă, despre care ne place să spunem, ca un fel de balsam pentru propria conștiință, că a fost alegere. Alegerea noastră. Pentru că există întotdeauna un mod de a nu spune lucrurilor pe legitimul lor nume, pentru a le reda mai puțin brutale decât sunt în realitate. Pentru a le transforma în fenomene aproape normale, cu conotații incerte dar acceptabile. În realitate, de fapt, lucrurile stau diferit, în sensul că mi-ar fi plăcut într-adevăr să fi fost chestiune de alegere, ca cineva să mă fi întrebat în legătură cu lucrurile importante care mă privesc în mod direct, spre exemplu dacă am vrut să fiu femeie sau, și mai simplu, dacă am vrut să fiu. Dar nu. Nici timpul nu m-a întrebat vreodată dacă mi-ar fi plăcut să mă opresc, că pe la 30-35 așa îmi aduc aminte că  aș fi vrut să mă odihnesc. Macar un pic. Dar nu. Și nici când am plecat, nu-mi amintesc să fi avut prea mult de ales… Deci, un alt adevăr adevărat, de ăla greu, e că de cele mai multe ori idea de a avea de ales nu e altceva decât o idee. Un alt concept abstract inventat ca să avem în ce să îmbrăcăm senzații ori situații care nu ne plac.
     Săptămâna trecută am participat la o reuniune a unui grup de studenți de la facultatea de psihologie, viitori consulenți de muncă, ce voiau să înțeleagă profunzimile pieții muncii, psihologia angajatorului și a angajatului în general, dar mai ales parcursul și șansele unei persoane străine în căutarea unui loc de muncă pe teritoriul italian, în mod particular despre femeia „straniera”, care lasă casă, masă, copii, bărbat, siguranța unui loc la care ține, a oamenilor pe care îi iubeste, a unei limbi pe care o cunoaște, forțată de împrejurări dure și necesități financiare să fugă în lume la mii de kilometri distanță. Dincolo de latura tehnico-administrativă a problemei, ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost umanitatea, maturitatea, seriozitatea cu care acești copii mari tratau argumente atât de complexe și maniera în care voiau să înțeleagă ce se gândește și cum se simte în astfel de situații.
    Întrebări de tipul: De ce majoritatea persoanelor emigrante sunt femei? De ce aleg Italia? Câți bărbați și copii își urmează soțiile și mamele afară? Ce simte o mamă nevoită să-și părăsească căminul? Fiii își învinovățesc mamele pentru că sunt nevoiți să crească fără ele? Cum sunt tratate femeile din est? La ce se așteaptă ele odată ajunse aici? Studiile și experiența le vin recunoscute? Dar meritele? Câtă suferință, durere și lacrimi există? Ce șanse să se reinventeze are o femeie străină de vârstă medie într-o țară străină? A meritat sacrificiul?, recunosc că m-au pus pe gânduri și m-au impresionat mai mult decât toate prejudecățile rasiste, sexiste ori de etate subite în toți acești ultimi aproape 10 ani de condiție de femeie emigrantă de vârstă mijlocie. Am aflat mai târziu de la profesoara lor de antropologie la finalul conferinței că și ei au fost impresionați de ceea ce le-am povestit, de răspunsurile pe cale le-au avut dar mai ales de conștientizarea faptului că femeile străine, dincolo de prejudecăți și orice etichetă, sunt oameni! Oameni pregătiți și cu experiența necesară pentru locuri de muncă bune, oameni care au ceva de spus și care chiar merită ascultați din punct de vedere profesional dar mai ales personal, oameni dispuși să dea tot ce au mai bun dacă li se oferă ocazia, oameni supuși unor suferințe inutile doar pentru că n-au fost invitați să-și aleagă sexul ori pentru că s-au născut în țări nefericite cam acum jumătate de secol iar legi de viată, de muncă ori  conviețuire îi penalizează pentru niște culpe pe care în realitate nu le au.
     E evident pentru noi toți cât e de dificilă condiția femeii în lume, știm bine și că cea a femeilor emigrante e și mai dificilă, și cu atât mai mult când au și trecut niște ani peste ele, dar niciunul din aceste lucruri n-ar trebui să o așeze într-o poziție mai puțin respectată ori mai puțin demnă de tratamente de egalitate atât în țara de origine cât și în cea unde a hotărât să trăiască. Fie pentru o zi, o lună, un an, ori o viață…

25 de comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Tatar Lau spune:

    Când familia are probleme, mama este cea mai puternică și cea mai dispusă să se sacrifice pentru copiii ei. Acesta e adevărul pe care trebuie să-l recunoască orice bărbat!
    Dar trebuie să fie conștientă că lucrurile nu vor mai fi așa cum au fost, că deși în străinătate plânge după locurile de acasă, niciodată casa nu-i va mai fi de ajuns. Va duce o viață de sacrificii pentru puii ei…
    Referitor la discriminare, unde credeți că există perfecțiune? Domeniile de discriminare nu se limitează la cele numite de dumneavoastră. Important e să nu lași să se vadă faptul că te afectează. Altfel, îți vor folosi sensibilitatea ca să te domine și mai rău.

    Apreciat de 2 persoane

    1. Ideota69 spune:

      Cred ca depinde mult de cum percepe fiecare idea de „casă”, pentru mine, spre exemplu, casa e acolo unde este „puiul ” meu, ca să folosesc expresia dumneavoastră…cat despre sacrificii, le facem indiferent unde trăim, in țară ori afara, astea-s timpurile, asta-i viața. Si da, aveti dreptate, domeniile de discriminare au arii mult mai largi decât zic eu, si care nu incap in 500 de cuvinte, deci departe de mine gândul perfecțiunii. Cat despre faptul ca trebuie sa ascundem ceea ce simtim, ma supara cel mai tare, pentru ca e un nonsens sa trebuiască să fim altfel în fața unor oameni care au și ei sentimente, suferințe, probleme. Mi-ar plăcea să învățăm să trăim mai noi însine, mai deschiși, mai sinceri, mai empatici, mai sensibili. Mai adevărați! Mi.ar placea sa nu fim nevoiti sa ascundem unii de altii exact ceea ce ne face umani! Va multumesc pentru pareri, ganduri si cuvinte.

      Apreciat de 1 persoană

  2. Poteci de dor spune:

    Nu ştiu de ce credeam că sunt mai altfel. Deci nu, oamenii-s oameni peste tot. Cu tot cu relele din ei.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Ideota69 spune:

      Sunt altfel din anumite puncte de vedere, cum e si firesc, cred… dar in acelasi timp, cum ai zis si tu, sunt oameni si unde-s oameni sunt probleme, suferinte, greutati…norocul nostru ca mai sunt si lucruri bune

      Apreciat de 1 persoană

  3. Aliosa spune:

    Cu tot respectul ,
    VÂRSTA nu este o DISCRIMINARE 😦
    ba dimpotrivă , este o BINECUVÂNTARE 🙂
    de la DUMNEZEU venită ,
    inclusiv pentru lumea grăbită,
    de a EMIGRA hăt-departe ,
    în necunoscuta străinătate …………..
    La urma, urmei , odată ALEGEREA făcută,
    ea nu trebuie nici o clipă ponegrită ………….

    Apreciat de 1 persoană

    1. Ideota69 spune:

      ahahahaha, da cine a ponegrito?! zic doar ca majoritatea oameilor pleaca pentru ca (exact!) n-au de ales… cat despre varsta, o fi o binecuvantarea dar cand iti cauti de munca la 47 de ani e fix discriminare, eu stiu ca am subito cu vreo 39 din curriculum trimise din 50! In orice caz, frumoase randuri… cu tot respectul, multumesc!

      Apreciază

      1. Aliosa spune:

        Odată ce-ai catalogat-o ca a treia DISCRIMINARE chiar din prima frază a postării , înseamnă că ai PONEGRIT-O ……………..
        Și totuși ,
        VIAȚA e FRUMOASĂ de știi cum s-o TRĂIEȘTI !!! 🙂 🙂 🙂
        Și eu îți mulțumesc pentru vizite și like ! 🙂

        Apreciat de 1 persoană

      2. Ideota69 spune:

        sa spui lucrurilor pe nume nu inseamna ponegreala… viata e frumoasa dar e dificila iar noi oamenii ne-o complicam si mai rau si de multe ori inutil… va urez o zi cu mult soare!

        Apreciază

  4. Jo spune:

    Din punctul de vedere al vârstei suntem discriminate în propria noastră țară, din păcate. 😦

    Apreciat de 1 persoană

    1. Ideota69 spune:

      Eu despre despre locul unde traiesc pentru ca pe ala il cunosc, ma reger la leggi, comportamente situatii ecc, dar sunt sigura ca ai dreptate…femeia mai are mult de luptat ca sa elimine toate aceste nedreptati…. Multumesc!

      Apreciază

      1. Jo spune:

        ❤️

        Apreciat de 1 persoană

  5. rascolitor articolul tau. stiu de ce, si am simtit fiecare cuvant pe care l-ai scris. si eu sunt o straina si nu am ales sa fiu una!
    ♥️

    Apreciat de 1 persoană

    1. Ideota69 spune:

      Adevarul e ca eu nu ma simt chiar straina, titlul e in sensul ca oricum nu-i tara mea de origine dar e si un pic ironic, mai ales ca scriu despre intamplari personale dar largesc aria la mai toata lumea care se regaseste in povestea mea… e drept ca in Romania am prietenii si pe fratele meu, dar il am pe fii-miu aici si casa mea e acolo unde este el… Aici e greu cu munca pentru ca daca ai peste 45 de ani si ramai fara munca, legile statului te penalizeaza, este foarte greu sa-ti gasesti ceva care sa merite… si da, nici eu nu am ales sa plec, a trebuit sa plec! Te inteleg perfect! Si te imbratisez tareee!

      Apreciat de 1 persoană

      1. ♥️💯 si eu!

        Apreciază

  6. Mihail Toma spune:

    Pup la tine. Fii-mea-i tot în cârcă la mascul, ceea ce mă bucură forte! 😀

    Apreciat de 1 persoană

    1. Ideota69 spune:

      Bravo ei! Io-s proasta la capitolul asta, dar promit sa ma destept!

      Apreciat de 1 persoană

  7. ioansperling spune:

    Stati linistiti amandoi ca ne fac curand pe toti o apă si un pământ! Ati trait amandoi socialismul stiti ce ne asteaptă in mare!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Ideota69 spune:

      hai sa vedem partea buna a lucrurilor, daca tot am trait toti comunismul, macar o sa ne adaptam mai usor… dincolo de gluma care-i mai mult in serios, prefer sza nu fac niciun scenariu, ca sa nu ma simt rau de doua ori, ce o fi o fi si gata! O seara linistita!

      Apreciat de 1 persoană

      1. Array spune:

        E bine daca poti! E mai greu cand ai copii in alta tara, parintii, sora in alta!

        Apreciat de 1 persoană

      2. Ideota69 spune:

        ziceam „dincolo de gluma” tocmai pentru ca stiu ca ai dreptate si asta e dureros… eu am baiatul cu mine si mi e mai usor, dar s-ar putea sa plec in Franta pentru un an si sunt terorizata la gandul ca va o sa pot sa-l vad cand decid altii…

        Apreciază

      3. ioansperling spune:

        Atunci ai inteles cum imi merge mie: sper sa nu o si traiesti!

        Apreciat de 1 persoană

      4. Ideota69 spune:

        sigur ca am inteles, am trecut prin multe si eu si stiu cate ceva…. imi pare rau pentru suferinta dumneavoastra! Nu ne ramane decat sa speram ca vor veni vremuri mai bune!

        Apreciază

      5. ioansperling spune:

        Amin! La mine trebuie sa vină și repede!😁

        Apreciat de 1 persoană

  8. Mihail Toma spune:

    Zece ani par mulți, dar e puțin. Acum, depinde și de anumite abilități, cum ai zice, de a te pierde în turmă, dar și de psihologia familială, sau de grup etnic, mândria genealogică te poate handicapa până la revoltă doar prin simpla prezență în alt grup cu care nu empatizezi, dar vrând, nevrând, atunci când ești în Roma, poartă-te ca romanii…
    Fii-mea e în Irlanda, în Galway, un orășel cam ca Iașul, de patru ani. A plecat brusc, în cârca unui mascul pe care abia-l cunoscuse, lăsând în București o slujbă în marketig solicitantă dar bine plătită. Irlandezii sunt iredentiși, naționaliști și xenofobi, așa că fii-mea a fost făcută în toate felurile dar n-a pus la inimă. Limba e departe de engleză, eu n-am înțeles mai nimic atunci când am fost la ea, mai ales în crâșma aia unde am cerut o bere, iar un handicapat auzind cum vorbesc m-a întrebat în engleză: – Were you from? – România. – Aaaa, gipsy! Aici m-am enervat – To me, even the asshole is pink, idiot! If i’m gipsy, youar a fuking english! Și-aici am început să dăm din mâini! 😉

    Apreciat de 3 persoane

    1. Ideota69 spune:

      ahahahaha! Corect, datul din maini, limba universal internationala! Dincolo de gluma, ai dreptate, depinde de multe lucruri. In Italia, avem avantajul limbii, din alte puncte de vedere e dificil pentru ca rasismul si sexismul te omoara, si aici nu ma refer doar la faptul ca italienii se comporta rau cu noi, noi suntem ca cei mai rasisti suntem noi cu noi! Uneori mi e mai frica de romani decat de italieni… in rest, e asa cum zici, e importanta puterea de adaptare si integrare cu care eu n-am avut probleme. Mi-a fost greu un an si jumatate pana am adus baiatul, dupa aia aveam un scop si restul nu prea mai conta ca eu sunt acasa acolo unde este el! Sunt sigura ca fiica ta va reusi, pentru ca tinerii n-au aceleasi frustrari ca noi, sunt minunati! Multumesc pentru ganduri, o seara linistita!

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.