Străina

De ce majoritatea persoanelor emigrante sunt femei? De ce aleg Italia? Câți bărbați și copii își urmează soțiile și mamele afară? Ce simte o mamă nevoită să-și părăsească căminul? Fiii își învinovățesc mamele pentru că sunt nevoiți să crească fără ele? Cum sunt tratate femeile din est? La ce se așteaptă ele odată ajunse aici? Studiile și experiența le vin recunoscute? Dar meritele? Câtă suferință, durere și lacrimi există? Ce șanse să se reinventeze are o femeie străină de vârstă medie într-o țară străină? A meritat sacrificiul?

Stop violența!

Despre Laurette a scris toată lumea. Unii cu solidaritate, alții cu milă ori cu supărare, mulți cu furie, dar și mai mulți cu răutate. Foarte mulți o numesc curvă ori parașută de parcă acest lucru e o scuză pentru violența fizică, psihică ori de alt tip, alții își dau cu părarea ca și cand ar fi fost în aceeași cameră când s-au întâmplat lucrurile și mai toți o judecă de parcă ar avea dreptul. Constat cu tristețe profundă, ba chiar cu teamă și ceva silă ceea ce am devenit, ceea ce suntem, cu teamă, mai ales pentru că nu cred că e un fenomen trecător, cred că așa-i natura noastră, ipocrită, și cu silă pentru că dintre cei care-o judecă, cei mai răi, mai vehemenți și mai însetați de sânge sunt femei. Suratele Lorettei, acelea care, cine știe, într-o zi s-ar putea afla exact în aceeași situație. Bravo, doamnelor!

Varză… înăuntru și-afară

Așadar, văzând că sexualitatea dl. google mi-o definește cam așa: Eros, element foarte important, plăcere, satisfacție, dar cu condizia să-l faci cu cel care-ți place, trag concluzia că cea cu vibratorul nu se pune, chiar dacă îți place, că știm cu toții că oxitocina vine de la îmbrașisări. Acuma, după lectura matinieră, pot să spun că știu și de ce sunt varză dar și de unde vin bazele verzei din mine, și anume: de la incertețele existențiale în vecii vecilor nerezolvate, de la lenea de fiecare dimineață care nu-mi dă voie să alerg până îmi ies ochii și cad chilele prin vecinătăți și, cum altfel, de la covid, că doar el a închis sălile, ne-a acoperit fețele și futut viețile, cel puțin în ultimul an. Că, na, pe ceva sau pe cineva trebuie să dau și eu vina, deci pe vremuri și timpuri, că bărbat n-am, iar pe fecior-miu nu-mi vine că-i al meu.

La mulți ani, mamelor!

Închid ochii pentru a simți încă o dată efectul pe care-l au aceste cuvinte în sufletul meu, un val de căldură, dulce, maternă, blândă, îmi învăluie inima ca un balsam pentru toate rănile timpului, pentru fiecare durere, pentru fiecare suferință ori pentru fiecare lacrimă. Eu n-am știut să fiu mamă. N-am știut la ce să mă aștept și nici că un copil îți schimbă total viața.
…. Aș vrea să mai zic si că eu nu sunt o mamă perfectă și nici Sebastian nu este nici pe departe fiul docil care pare, dar că n-aș putea niciodată să fiu mai fericită de mama pe care am avut-o și de cea care am devenit.

Femeia

Condiția femeii a evoluat mult, mai ales în ultimii ani. Din cele mai vechi timpuri, femeia era considerată inferioară atât din punct de vedere fizic cât și intelectual, era exclusă din viața politică și socială, rolul ei era acela de a se ocupa de treburile domestice și de a crește copii. Nu avea drept de vot și nici dreptul de a-și exprima propria părere.
Timpul, lupta și sacrificiile, de multe ori umane, a unora dintre predecesoarele noastre au schimbat mult situația femeii în zilele noastre: #Femeia a obținut egalitate în drepturi, cel puțin pe hârtie!

Drumul spre iad e presărat cu intenții bune…

Acum că mă gândesc, aș putea să dau vina pe moral, că m-am trezit cu el la pământ când am văzut că iarna în dimineața asta a înlocuit din nou primăvara iar griul lumina, aș putea să vă spun și că să nu faceți ca mine, dar n-am niciun drept si aș mai fi și ipocrită. Așa că o să vă spun doar că fiecare știe mai bine ce trebuie să facă ori ce trebuie să mănânce, că e greșit să judecăm farfuria vecinului, că admir mult pe cei care au voință, că din când în când nu-i o crimă să-ți bagi picioarele în teică dacă sănătatea îți permite, că mâncatul e una dintre puținele plăceri adevărate ale omului în această viață, că să mănâci nu e o rușine, că corpul tău e doar al tău și atunci cand îți place dar și când nu-ți place, că să ai câteva chile în plus nu-i o culpă imperdonabilă și nici indice de nesimțire, că nu toate avem norocul să devenim milf, și că, în fond, niște carne ici-colo prin locurile esențiale n-a făcut rău la nimeni, dimpotrivă…

Pe arătură

Vântul cald de început de martie, drumul de țară și arăturile pe care le strabat cu plăcere incomensurabilă, parfumul de pământ reavăn și mirosul de fum de frunze arse nostalgie a copilăriei mă umplu de o bucurie de nedescris. De libertate și de pace! De împăcare! Cu mine însămi, cu toți ceilalți, cu universul întreg. Cu starea de fapt a lucrurilor… Pentru că sunt ăstea adevăratele momente importante ale vieții, cele simple, care fac să îți dea sufletul pe afară de fericire….

Rugăminte

Azi vreau să mulțumesc tuturor celor care citesc ce scriu, pe diverse pagini ori aici pe blog, celor cărora le place dar și celor cărora nu le place, celor născuți Gică-contra, că și ei sunt oameni, celor care-mi scriu două vorbe de apreciere, chiar si negative, mai ales negative, pentru că, în fond, e mult mai dificil să citești ceva ce nu-ți place, celor care-mi condivid rândurile, sub formă de materiale întregi sau le dau mai departe pe bucăți, cu copy-paste, pentru că, evident, și asta e o dovadă de apreciere. Și totuși, pe aceștia aș vrea să-i rog să scrie întotdeauna sursa și să utilizeze ghilimele, că sunt semne foarte prețioase, atât de prețioase că-s capabile să vă salveze curul la nevoie, vă zic eu, că lucrez de mulți ani cu ele și știu,

De Mărțișor

La „magazinul de români” din corso Grossetto, lumea azi nu se mai înghesuie doar la mici, afumatură, varză murată și leuștean. Se înghesuie la mărțișoare. Între legendă, tradiție și poezie, firul alb-roșu, simbolul vestitor al primăverii, despre care se crede că ar putea avea origini daco-tracice la fel de bine cum ar putea caracteriza victoria și vitalitatea romană, își poartă azi poveștile carpatine în toată lumea. Pentru că în oricare loc din lumea asta mare, unde a călcat vreodată picior de român, acum există sarmale, există Busuioacă de Bohotin, există cozonac, există leuștean și există #Mărțișor!