Agățatul pe net între două culturi diferite

    

        Zgomotul nesuferit al mesajelor din chatul facebook-ului îmi ajungeau de departe, parcă dintr-o altă lume, direct în creier.  Adormisem cu computerul deschis si cu ochelarii cazuți șui într-o parte. Un disperat, ieșit la agățat în prag de sarbătoare, îmi bombarda casuța de parcă rămăsesem unica femeie încă bună de fwtut pe acest pâmânt. De la un timp, nu mai răspundeam, blocam mesajele și treceam mai departe, mă prinsesem ca nu erau amuzante, nici inteligente si nici interesante… Aceleași plictisitoare abordări, aceleași replici, aceiași trandafiri și organe masculine înflorite, aceleași supărări când nu răspunzi, aceleași pretenții, de păreau născuți de aceeași mamă și crescuți  pe același calapod, indiferent de nație, de culoare, de etnie, de cultură. Cei care insistă, de obicei, sunt ai noștri, se vede că nu reușesc să accepte un refuz, nici măcar unul tacit. Italienii te salută, dacă le răspunzi, trec la conversație, dacă nu trec mai departe. Ai nostri, în schimb, și vă zic cu durere în suflet, sunt cei mai bășinoși. Egocentrici, crescuți în mijlocul unui regim patriarhal, tot pământul se învârte în jurul lor, iar femeia pare că a fost creată special ca să le satisfacă necesitățile. Distracția începe în momentul în care încerci să explici că realitatea e diferită:  mai întâi se ofensează, ca na, e victimă, mai apoi te întreabă „cine te crezi, fă?!”. După care, te fericește, dacă ești norocoasă, cu două înjurături. Daca nu, cu mai multe. Femeia single în accepțiunea unora reprezintă indubitabil femeia disponibilă. Când se prind că nu e așa, o trec subit la condiția de curvă. Posibilitatea să fi ales să traiască singură este total exclusă de stereotipul că femeii singure îi lipsește neapărat ceva, un ceva fără de care nu reușește să trăiască, un ceva ce, cu siguranță, doar el poate să-l ofere. Îmi amintesc de unul, prietenul unei prietene a altei prietene. Nu era frumos, nici inteligent nu prea părea, iar cu simțul umorului stătea și mai rău. Dar am zis că să aștept, să nu fiu superficială și să-l judec după aparență, mai ales că venea de prin părțile mele și acolo știu că se nasc oameni mișto. Din pacate, timpul – aproape 2 zile – a demonstrat ca el nu era unul dintre ei. Era atât de convins că pe el îl așteptasem toața viața că atunci când i-am explicat că n-am în intenție o relație, nici un futut pasager, ci doar o evetuală dar nu obligatorie prietenie, vestea l-a surprins și afectat atât de rău  că nici dacă am fi fost căsătoriți nu cred că s-ar fi simțit așa de rănit. Despre urmări, nu vă mai povestesc…
    După ai nostri, vin italienii, că tot am zis să fac o paralelă între agățatul în două culturi diferite. Ăștia, ce să zic, alți prețioși. Încercă din răsputeri să mențină aparența latin lover, uneori reușesc.  Doar uneori. Majoritatea sunt educați și înțelegători și, cel mai important, știu să asculte sau măcar să se prefacă, chestie ce, din puntul meu de vedere, e o artă. În general, sunt foarte liberi și preferă relațiile fără finalitate oficială. Dar compensează cu gentileța și cu modul în care știu să te pună în centrul atenției: ești cea mai frumoasă, inteligentă, distractivă ecc. Sunt educați, cu mici excepții, în funcție de zona și de nivelul de cultură din care provin. De obicei nu insistă, te lasa pe tine să decizi. Sunt convinși că iubesc femeia… În realitate, iubesc păsărica. În rest, măsuri normale, tehnică bună, galanterie, vorbă multă.
    În altă ordine de idei, am observat că nu-i nevoie să fii expert în materie ca să îți dai seama că între acești masculi de culturi diferite dar nu foarte zace o veșnică rivalitate, cine știe, rămasă poate moștenire chiar de la Traian și Decebal. Bărbații românii pe bărbații italieni îi numesc „broscari” ori „macaronari” și spun despre ei că nu sunt destul de bărbați, o fi pentru că nu dau cu pumnul în masă ori pentru că ajută la treburile casei; italienii despre români, în schimb, că beau mult și sunt violenți, dar recunosc că sunt buni meseriași. Fie zis intre noi, eu credeam că femeile sunt bârfitoare… Așadar, conclud cu un consiliu: dacă vrei să te măriți, răspunde-i conaționalului, dacă vrei să te distrezi, răspunde-i italianului, dacă vrei să ți-o iei, răspunde-le la amândoi, dacă vrei să fii liniștită, nu răspunde!
P.S.: Cer scuze excepțiilor, și dintr-o nație și din cealaltă. Și încă ceva, disperatul din chat, de la începutul poveștii, era francez. Dar despre el, o altă dată… Iubiți-vă mult!