“Macii” Issabelei, la Torino

  “Încă nu stiu sigur” ce o să vă scriu despre ei, ” știu doar” că “Macii” , împreună cu “o îmbrățișare de departe”, au ajuns și în Italia, mai precis la Torino, la mine! Mai știu și că sunt fericită pentru asta!
   240 de pagini de scolărească, de adolescență, de tinerețe a vremurilor mele, și a tuturor celor născuți cam tot “pe-acolo”, împletită, cu o uluitoare ușurință de autoare,  cu gândurile adultului din prezent, colegi de generală de ieri transformați de timp în prieteni de azi, o paralelă între trăiri, frământari, întrebări adolescentine și explicații, ba mai mult – răspunsuri ale maturității de azi. Cam ăsta a fost primul meu gând la impactul cu #Macii Issabelei. Al doilea, însă, a fost că această femeie trebuie să aibă un curaj nebun să-și plimbe prin fața ochilor ciritici și duri ai lumii nuditatea propriei adolescențe! Chapeau!
   Recunosc că mi s-a făcut “pielea de găină” cand am citit cuvântul “Tovarășa” – cuvânt pe care copiii noștri nu-l cunosc, nu în acel contest, nu cu acel sens, dar noi cei născuți înainte de ’89, asa ca mine, știm –   recunosc și că în fața greutății frazei scrise de o fetiță de 14 ani: “eu te-aș putea ierta pentru că mă judeci strâmb crezâdu-te tu cel mai drept dintre toți….” m-am cutremurat. Mai recunosc că pe Alex l-am urât, la fel de mult cât mi-am dorit cu Sebi să se fi căsătorit, recunosc că “trotuarul celălalt” mi s-a părut soluția perfectă la multe probleme, dar și că, spre deosebire de autoare, eu am preferat “dactilografia” în locul stenografiei, tot la “Economic”, și că și eu am iubit-o pe profa de română, mai recunosc că e minunat să-ți dai seama câte lucruri poți avea în comun cu persoane pe care nu le-ai întâlnit vreodată!
   Prietenii, amoruri, suferințe, puncte de vedere vechi și noi, viață de liceu, părinți care nu înteleg nici când înteleg, “Arabella”, emoții, idoli, locuri, oameni, concluzii grele referitoare la prejudecățile de ieri puse față în față cu cele de azi, muzică… apropo de muzică, cei care nu știți ce să mai ascultați, dar și ceilalți, țineți un pix și o foaie la îndemână în timp ce citiți “Macii sunt întotdeauna roșii” (pe care, apropo, puteti sa-i comendati de aici: https://semaiintampla.com/2020/12/21/issabela-cotelin-macii-sunt-intotdeauna-rosii/ ) , și notați-vă “play lista” Issabelei, că e super. Și dacă tot suntem aici, notați și cărțile că, cine știe, poate să vi se întâmple ca și mie și să vă vină cheful de recitit “Moromeții”. Cât despre cunoștințele și informațiile Issabelei despre sport, mai ales despre fotbal, o să vă zic doar că am rămas surprinsă. Foarte. Presupun, de altfel, că și mulți băieți s-au simțit, la vremea aceea, mai mult decât surprinși, chiar umiliți. Că de dezamăgiți, nu am niciun dubiu, când mă gândesc cum roiau în jurul ei fără ca niciunul să-i atingă “premiul”, prentru că ea, printre munți de hormoni adolescentini, cauta “iubirea ideală”. Îmi amintesc câte ceva despre asta, de parca ar fi fost ieri…
     Nostalgia altor vremuri mă însoțește pe parcursul întregii lecturi, firul propriei adolescențe se împletește cu cel al autoarei. Daniela, Viorica, Fanica, Paula, Rodica, Ana, Gina, Mihaela, George, Marian si altele sunt nume ale trecutului ce-mi invadează unul după altul prezentul, aduse de furtuna sentimentelor pusă în mișcare de lectura acestor minunate rânduri, exact cum zice Issabela, aproape dureros de adevărat, ”dincolo de-atâta spațiu și atâta timp”… Dar de aici, o să vă las să descoperiți singuri firul istoriei. Știti de ce? Pentru că o să vă placă! Pentru că o sa vi se ducă direct la suflet. Pentru că merită! Pentru că vă zic eu!
https://semaiintampla.com/2020/12/21/issabela-cotelin-macii-sunt-intotdeauna-rosii/