Horror vacui, amor vacui

on

      Soarele, ascuns de vreo săptămană în spatele norilor porniți să spele păcatele anului trecut, își făcu apariția mistică într-un galben stins rembrandtian în răsăritul Bobotezii. Plouase mărunt, chinuit, zi după zi, de parcă natura se distra într-un fel cinic vărsându-și ultimile picături în oceanul negru ce inundase deja sufletul omenirii: Incertitudine, știință, vorbă multă, rezultate puține, ferocitate, disperare. Culori sumbre ce descriu realitatea ce se desfășoară în jurul nostru, o realitate pe care nici în visurile cele mai năstrușnice, cu un an în urmă,  nu ne-am fi imaginat-o.
      Îmi doream să mă duc la biserică, nu mă întrebați de ce, ultima dată cand am fost, ani în urmă, nu prea am găsit ce căutam. Cred  că nu căutam unde trebuia. Sau ce trebuia. Și nu mă refer la credință. Cam la fel se întâmpla și acum, prin fundul  conștiinței știam că lumea întoarsă cu susul în jos ori lipsa de pudoare  eretică n-are nicio legătură cu liturghia. Arhontii din turnurile împărăției materiale pot depune mărturie în acest sens. Știam și că zona roșie îmi interzicea să mă duc. Dar, ca oricărui disperat, mi-ar fi plăcut…
   Din pacate, întâmplarea mi-a luat-o și de data asta înainte, că atunci când își bagă dracul coada se întâmplă că nici nu ieși bine din casă și-ți pune piedică de faci vreo două salturi, două tumbe, și-o alunecare spectaculoasă în patru labe pe scările proaspăt spălate dar neclătite, cu un detergent prea alunecos, de către vecina mea de la parter, chinezoiaca, care, se vede că, spirit intreprinzator, în vremuri de criză ca acestea, a înțeles că dezinfectarea scărilor e o activitate mai productivă decât masajele erotice. Îmi pare că totul ar fi decurs normal, dacă n-ar fi reciclat materialele de la vechea activitate și în loc de dezinfectant n-ar fi utilizat gel lubrificant, acțiune cu care, reciclajul zic, în condiții normale aș fi fost cu totul de acord.
    Dezamăgită și îndurerată, mi-am amânat necesitățile spirituale și mi-am tras suferințele fizice împreună cu câteva concluzii, inapoi, de data asta in sus, pe scări, spre etajul trei:
1. O picătură în plus în ocean face diferența, în sensul că la un moment dat dai pe-afară. E doar o întâmplare că uneori picătura e… chinezească.
2. Regulile sunt o chestiune de conveniență, oamenii le respectă subiectiv  în funcție de necesități. Si de amenzi. O fi că de aia vecina mea a pastrat distanța socială, în sensul că nici nu s-a apropiat să mă întrebe dacă mi-am rupt sau nu gâtul.
3. Timpurile s-au accelerat, dar direcția în care se îndreaptă mă tem că nu e cea corectă. Corectă pentru cine?!
4. Economia globală e la pământ. Și moralul. Oglinda epocii odierne dă pe afară de pozitivitate.
5. Nu vă faceți griji, merda va fi întinsă uniform în toată lumea, într-o autentică globalizare…
6. Schimbarea stă în digitalizarea organicului: cumpărăm virtual, studiem la distanță, ne căsătorim on-line, bem băuturi cu gust de ciocolată, mâncăm delivery, plătim cu celularul.
7. Cineva zicea că viața îți dă atât cât poti să duci. Întrebarea «de unde știe ea cât pot eu să duc? » , imi vine spontan… Răspunsul e simplu: când mori nu mai poți să duci.
8. A apărut vaccinul. Nu vă călcați pe picioare, va ajunge la toți…
9. Scenele politice ale lumii poartă atenția umanității în altă direcție. Că dacă nu mai avem teatru, măcar să avem circ. Din spatele interdicțiilor actuale, ne spunem părerea despre democrație. Regele e mort, traiască regele! William Shakespeare zâmbește îngăduitor. În fond, despre ce credeți că vorbea în tragediile sale…
10. Nebunia e un dar magnific, eliberator, păcat că rămâne întotdeauna o frimitură de umanitate, un sentiment de vinovăție, un rest de luciditate. De frică. Uneori chiar de dragoste.
      Durerea sfâșie, lumea noastră se duce la fund, cade în gol. Ireversibil. E dificil să ne mai mire ceva. Cred că doar lucrurile bune… Mă întreb dacă vom ieși vreodată din asta. Poate nu. Sau poate da. Mă întreb și dacă timpurile se schimbă. Nu. Timpurile ne schimbă pe noi. (A.C.)

12 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Ioan M. spune:

    A republicat asta pe Cronopedia.

    Apreciază

  2. ioansperling spune:

    Scaparea este un razboi sau un cataclism, mari amandoua; dar se pot numi astea „scăpări”?

    Apreciat de 1 persoană

    1. Ideota69 spune:

      Nu, nu se pot numi „scapari”, pentru ca nu sunt…eu raman la idea mea si anume ca numai nebunia ne mai poate alina un pic viitorul, dar, ca sa funtioneze, ar trebui sa fim o lume intreaga de nebuni…si nu suntem. Ori, poate, adevarata „scapare” e sa nu mai scapam… iti urez o seara linistita si „Sa traiesti cu numele!”

      Apreciază

      1. ioansperling spune:

        Nu tine nici asta! Nebunii sunt tratati cu forta iar durerea e perceptibila si pentru ei!
        Moartea da dar atunci nu-ti pot multumi de urare!

        Apreciat de 1 persoană

      2. Ideota69 spune:

        Corect, si intr-un caz si in altul! Si uite-asa imi pare ca am epuizat solutiile…urata chestie! Te imbratisez

        Apreciază

      3. ioansperling spune:

        Noapte bună!

        Apreciază

  3. Poteci de dor spune:

    Eu am rămas cu gândul la 10 deşi tot ce-ai scris îmi e tare pe suflet. Cred că asta ar putea fi o salvare din orice: doza de nebunie pe care mulţi ne-o reprimăm.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Ideota69 spune:

      ohdaa! ai dreptate, e singura noastra sansa! din pacate, luciditatea chiar si doar din cand in cand „strica” tot…daca as avea de ales, sigur as alege nebunia, dar ma tem ca nu prea avem… seara linistita, Potecuto

      Apreciat de 1 persoană

  4. sticri spune:

    Ca sa facem haz de necaz,…. data viitoare sa o iei si pe chinezoaica la biserica, asta asa ca sa va impacati pt patania cu scarile.
    😊

    Apreciază

    1. Ideota69 spune:

      Nu prea avem de ce sa ne impacam ca nu ne-am certat, n-aveam cum, a disparut ca prin magie, dar din celalalt punt de vedere, tu ai dreptate, nu prea pare du-sa la biserica… o zi buna!

      Apreciat de 1 persoană

  5. Issabela spune:

    De-aia-i bine să vorbim între noi… de-atâtea ori m-am întrebat și eu, ca tine la 7, dar mă pierdeam mereu în explicații, ceva atât de simplu nu mi-a dat prin cap ❤
    În rest… să te aud numai de bine, măcar personal, că-n ăla general nu mai cred.

    Apreciat de 2 persoane

    1. Ideota69 spune:

      Din pacate, belelele nu vin niciodata singure, se pare ca la astea nu le place distantarea… dar am ajuns la concluzia ca uneori nu trebuie sa faci nimic, doar sa astepti… Intr-un fel sau altul, la un moment dat, se rezolva tot, nu de alta dar problemele vechi trebuie sa faca loc la cele noi! Asa ca asteptam. Si speram… Te imbratisez

      Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.